Un alt ziar britanic, The Irish Post, îl citează pe Martin Ludlow de la Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii (NCA). „Goodfellow a încercat să aranjeze cel mai îngrozitor abuz asupra copiilor vulnerabili”, a acuzat acesta.
Sursa citată notează că actorul, care este un obişnuit al circuitului britanic de comedie, a fost arestat de ofiţerii NCA la 14 iunie 2018 şi toate dispozitivele sale electronice au fost confiscate pentru analiză. Din analiza jurnalelor sale a reieşit că Goodfellow discuta despre abuzuri asupra copiilor, scrie adevarul.ro
Una dintre victime era din România
Una dintre victime era din România, iar cealaltă din Filipine. Mai mult, anchetatorii susţin că Goodfellow căuta copii sub 13 ani, iar atunci când era identificat un copil la vârsta potrivită, actorul îi îndruma pe alţi pedofili să îi abuzeze sexual şi să transmită în direct tot ceea ce le făceau acestora. Pentru asta, el îi plătea pe pedofilii cu care colabora, iar angajaţii NCA spun că au găsit dovezi ale acestor plăţi.
„Abuz înfiorător! Goodfellow a spus foarte clar că are un interes sexual pentru copiii mici în aceste jurnale de chat”, au afirmat anchetatorii, notează sursa citată. „A încercat să aranjeze cel mai îngrozitor abuz asupra copiilor vulnerabili la mii de kilometri distanţă de el, pentru propria lui satisfacţie”, au continuat aceştia. Eamon Goodfellow va afla sentinţa dată de judecători la 31 mai.