"A venit vremea să trecem de la vorbe la fapte", a îndemnat comisarul UE însărcinat cu Afacerile Interne Dimitris Avramopoulos. "Viaţa cetăţenilor noştri, securitatea cetăţenilor noştri sunt în pericol", a subliniat el.
Miniştrii au stabilit, într-o declaraţie comună, zece priorităţi, inclusiv promisiunea de ancheta, "ca o problemă urgentă", cu privire la reţele teroriste implicate în atacurile sângeroase de marţi din capitala belgiană şi la atacurile sângeroase de la Paris de anul trecut.
Ei se angajează, de asemenea, să intensifice eforturile ţărilor lor în vederea unui schimb de informaţii, inclusiv veghind la "o alimentare sistematică, o utilizare compatibilă şi o interoperabilitate a bazelor de date europene şi internaţionale în domeniile securtăţii, transpoturilor şi migraţiei".
Ministrul suedez de Interne Anders Ygeman a afirmat că împărtăşirea informaţiilor s-a îmbunătăţit deja, dar a recunoscut că există "o mică neîncredere între serviciile din diverse state din Europa".
"Multe autorităţi naţionale nu vor să-şi împărtăşească informaţiile cu toţi ceilalţi", a declarat ministrul german de Interne Thomas de Maiziere. "Această mentalitate trebuie schimbată", a îndemnat el.
Sursa: mediafax.ro