Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrările ruseşti, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.
„Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles - n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare", a anunţat preşedinţia cehă pe contul său de Twitter.
Spania vrea reducere de doar 10%
Spania se aşteaptă ca ţările membre UE să ajungă marţi la un acord privind o reducere a consumului de gaze cu un procent mai mic decât cel de 15% propus de Comisia Europeană şi, de asemenea, ca reducerea consumului să se realizeze pe baze voluntare, a declarat ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, scrie Agerpres.
Ca pregătire pentru o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti, Comisia Europeană a propus săptămâna trecută ca statele membre UE să îşi reducă consumul de gaze cu 15%, începând din luna august şi până în luna martie. Iniţial, această ţintă va fi una voluntară, dar ar urma să devină obligatorie dacă Executivul comunitar declară stare de urgenţă.
Spania, o ţară care a investit puternic în infrastructura de import şi re-export a gazelor naturale spre restul ţărilor membre UE, se opune ideii de a forţa consumatorii şi companiile să îşi reducă consumul de gaze.
„Este corect pentru ca noi toţi să ne angajăm să ne reducem consumul cu 15%, însă trebuie adăugat că întregul efort de regazificare este unul foarte dificil”, a spus Ribera, adăugând că reducerea consumului de gaze trebuie să fie una pe baze voluntare. Teresa Ribera a mai precizat că Spania are cea mai mare capacitate din Europa pentru a regazifica gazele lichefiate importate şi, în acest context, s-a oferit să ajute alte state membre UE.
Separat, ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa, a spus şi ea că autorităţile de la Varşovia se opun impunerii unor ţinte obligatorii de reducere a consumului de gaze. „Nu putem accepta nicio decizie care este impusă ţărilor membre. Securitatea energetică este o prerogativă naţională”, a afirmat Moskwa în avanpremiera reuniunii de la Bruxelles.