Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a evitat să confirme că o a doua rundă de negocieri cu Rusia va avea loc miercuri, aşa cum a sugerat anterior Moscova, transmite EFE.
"Momentan nu se ştie când vor avea loc noi negocieri", a precizat Kuleba într-un mesaj video difuzat pe Facebook.
Anterior, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat pentru Reuters că este avută în vedere posiblitatea organizării de noi discuţii cu partea rusă, dar că este nevoie de "o agendă substanţială".
Kremlinul a anunţat că cea de-a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene privind un posibil acord de încetare a focului în Ucraina poate avea loc miercuri.
"Astăzi (miercuri - n.r.), în a doua jumătate a zilei, spre seară, delegaţia noastră se va afla la locul (reuniunii), aşteptându-i pe negociatorii ucraineni", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.