Unii experți sunt de părere că un astfel de atac nu este exclus iar oficialii de la Washington au luat în considerare posibilitate ca Rusia să utilizeze arme atomice în Ucraina încă de la începutul invaziei.
„Noi luăm foarte în serios aceste amenințări şi le-am luat încă de la începutul războiului, pentru că Vladimir Putin a început de foarte devreme să folosească o retorică nucleară belicoasă. Nu am văzut nicio indicație că domnul Putin a luat o astfel de decizie. Noi monitorizăm situația cât putem de bine", spune John Kirby, coordonatorul pentru comunicații strategice de la Casa Albă.
Tot mai mulți strategi avertizează că Putin ar vrea să facă un exercițiu cu arme nucleare în Marea Neagră pentru o demonstrație de forță fără precedent. Într-o reacție, marți, Kremlinul neagă mutarea arsenalului nuclear și spune că nu dorește să ia parte la „retorica” răspândită de Occident.
Cel puțin 4 transportoare de rachete balistice intercontinentale au fost surprinse de un șofer rus în apropiere de Moscova.
Experții militari spun că rachetele din imagini sunt Satan II, cele care pot transporta și focoase nucleare. Armamentul nuclear a fost testat acum 5 luni când Putin a amenințat Occidentul că va escalada conflictul în caz că Ucrainei va fi sprijinită.
Potrivit analiștilor militari, convoiul feroviar transportă echipament nuclear tactic. Pe vagoanele de transport marfă sunt amplasate mai multe vehicule militare, tancuri și artilerie.
Printre mașinăriile de război s-ar afla și rachete nucleare tactice care ar putea fi detonate în Marea Neagră.
Potrivit experților militari, convoiul aparține Diviziei 12 a Armatei Rusiei și a fost surprins în drum spre Ucraina.
Trenul nuclear a fost pus în mișcare la câteva ore după ce submarinul nuclear cu torpilele Apocalipsei a plecat din baza din Marea Albă. Tot mai multe voci spun că Putin ar vrea să facă un test nuclear chiar în Marea Neagră pentru a avertiza România, Bulgaria și Turcia, țări membre NATO.
Experții se așteaptă ca Putin să testeze torpila intercontinentală „Poseidon” cu capacitate nucleară în apele Mării Negre. NATO a raportat însă că submarinul nuclear dotat cu „Arma Apocalipsei” se deplasează în oceanul Arctic.