Trupele au fost alertate cu privire la rolurile pe care ar urma sa le aiba intr-un eventual conflict armat cu vecinul de la est, scrie Daily Express.
Ministerul Apararii din Finlanda a trimis in ultimele saptamani scrisori catre 900.000 de fosti recruti, transmitandu-le unde sa se prezinte in caz de ostilitati. Scrisorile nu precizeaza detalii despre ce evenimente ar fi vorba si nici despre fortele impotriva carora ar urma sa fie purtate confruntarile, insa destinatarii au presupus ca este vorba de cresterea tensiunilor cu Moscova.
Finlanda are o granita de 1.335 de kilometri cu Rusia, ceea ce a generat temeri ca tara scandinava ar putea fi vulnerabila fata de o agresiune militara din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, scrie Ziare.com.
Scrisorile au fost trimise initial la inceputul lunii, iar ultimele mesaje au fost transmise in ultimele zile. Un rezervist finlandez, care a primit scrisoarea, sustine ca momentul nu a fost deloc ales la intamplare: "Se datoreaza clar unei atitudini mai agresive din partea rusilor". Armata finlandeza are 16.000 de membri permanenti.
De asemenea, in luna februarie, presedintele lituanian Dalia Grybauskaite a anuntat ca tara sa va reintroduce serviciul militar obligatoriu, pentru o perioada de cinci ani "pentru a spori si accelera recrutarea", din cauza temerilor legate de "actualul mediu geopolitic" din statele baltice.
Finlanda nu este prima tara din Europa care a recurs la aceasta procedura. In luna februarie, Letonia si-a informat, de asemenea, rezervistii, despre posibilitatea unui razboi cu Rusia.
De asemenea, presedintele eston Toomas Hendrik a afirmat recent ca NATO ar trebui sa permanentizeze efectivele din aceasta tara pentru ca, in caz contrar "daca Rusia ar ataca din senin, totul s-ar termina in patru ore", cu mult inainte ca forta NATO de raspuns rapid sa le sara in ajutor.