"Ieri am trimis o soluţie premierului polonez privind taxarea profiturile excepţionale generate de companiile de stat şi private. Estimez că nivelul contribuţiei la buget se va ridica la 13,5 miliarde de zloţi, care vor fi cheltuiţi pentru atenuarea efectelor creşterii preţului energiei", a scris Jacek Sasin pe Twitter.
Premierul Mateusz Morawiecki a declarat în mod repetat că profiturile excesive rezultate din creşterea preţului energiei trebuie împărţite cu consumatorii, şi a cerut schimbări în acest sector.
Vineri, Sasin anunţase că va prezenta propuneri privind introducerea unor preţuri maxime la electricitate pentru "entităţile sensibile", cum ar fi şcolile, spitalele şi autorităţile locale.
În mesajul publicat pe Twitter, Sasin a propus un preţ maxim de 618,24 zloţi per MWh pentru acele entităţi, o creştere de 40% în 2022.
Polonia intenţionează să îngheţe anul viitor preţurile la electricitate la actualul nivel, pentru gospodăriile care consumă mai puţină energie, Guvernul căutând modalităţi de a atenua efectul majorării inflaţiei asupra consumatorilor.
În august, rata anuală a inflaţiei în Polonia s-a situat la 16,1%, cel mai ridicat nivel din peste două decenii.
"Luăm măsuri pentru a ne asigura că electricitatea pentru fiecare familie, pentru o gospodărie care consumă până la 2.000 kilowaţi-oră (kWh), este la un preţ fix, de fapt la cel actual", a anunţat recent Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia.
Acesta a adăugat: "Dacă cineva îşi reduce consumul cu cel puţin 10%, comparativ cu anul precedent, va primi un discount suplimentar".
Kaczynski a explicat că decizia va avea ca rezultat menţinerea preţurilor stabile pentru aproximativ două treimi gospodăriile poloneze.
Guvernul de la Varşovia a adoptat scutiri de taxe, subvenţii la combustibili pentru gospodării, şi alte măsuri, pentru a atenua efectul creşterii preţului la energie.
Luna aceasta, Comisia Europeană a propus reducerea consumului de electricitate şi taxarea profiturile excepţionale generate de companiile din energie, care ar urma să genereze 140 de miliarde de euro, bani pe care guvernele statelor-membre vor putea să îi utilizeze pentru a-i ajuta pe cetăţeni şi companii să facă faţă exploziei facturilor la energie.