Peste 200 de români, angajaţi la un abator din Birkenfeld, de lângă oraşul german Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, iar în prezent sunt în carantină, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit MAE, 300 de angajaţi ai abatorului sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2 şi au fost introduşi în carantină, iar "la acest moment nu există date concrete cu privire la cetăţenia persoanelor infectate, însă majoritatea acestora (peste 200) sunt cetăţeni români".
De asemenea, MAE precizează că, în conformitate cu datele comunicate de autorităţile germane, dintre cei contaminaţi, majoritatea sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare. Doar cinci persoane au necesitat tratament în regim de spitalizare, două dintre acestea fiind, între timp, externate. Într-un singur caz, la una dintre cele două persoane deja externate, s-a impus ventilarea mecanică.
Reprezentanţii MAE menţionează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menţionaţi.
MAE arată că aproximativ 500 de români sunt angajaţi ai unor companii subcontractate de către abatorul german.