Monumentul care o reprezintă pe eroina unei poveşti de Hans Christian Andersen este un simbol cunoscut al capitalei daneze. Drapelul alb-albastru-roşu a fost pictat pe soclu, probabil ca semn de susţinere faţă de Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu un an şi ocupă teritorii din această ţară.
Poliţia daneză a anunţat că a deschis o anchetă asupra incidentului, dar nu a menţionat niciun indiciu.
Joi dimineaţa, pe o vreme însorită, turiştii fotografiau monumentul din apropierea portului, cu urmele actului de vandalism.
AFP reaminteşte că statuia de bronz - amplasată din 1913 pe o alee destul de izolată - a mai fost ţinta unor atacuri şi cu alte ocazii. În 1964, capul Micii Sirene a fost tăiat şi originalul nu a mai fost găsit. În 1998 a avut loc o nouă decapitare, dar fragmentul a fost ulterior restituit. În 2003, monumentul a fost vizat de o explozie. De mai multe ori, statuia a fost vopsită sau marcată cu diverse mesaje; ultima oară, în 2020, au fost inscripţionate cuvintele "racist fish" (peşte rasist - n.r.).