Obiectivul este clar. Vrem să dăm duminică undă verde unei plasări în carantină la nivel naţional a persoanelor nevaccinate”, a anunţat într-o conferinţă de presă noul cancelar austriac - fără să precizeze date intrării în vigoare a acestei măsuri.
Landul Oberösterreich şi landul-stat Salzburg - care înregistrează cele mai mari niveluri de contaminare cu covid-19 - au introdus deja carantina, începând de luni.
Pentru ca această măsură să se aplice în întreaga ţară, este necesar să fie aprobată de către Parlament şi de către conducătorii landurilor, într-o reuniune, în weekend.
Ministrul austriac al Sănătăăţii Wolfgang Mueckstein a anunţat tot vineri că urmează să ordone vaccinarea obligatorie a personalului din domeniul sănătăţii.
Aproximativ 64% din populaţia austriacă a fost vaccinată complet - un nivel inferior mediei europene (67%).
Alexander Schallenberg a catalogat acest nivel de vaccinare drept ”ruşinos de mic”.
Până în prezent, peste 11.640 de persoane au murit din cauza covid-19 în Austria, o ţară cu 9,8 milioane de locuitori.