În total, nouă milioane de persoane urmează să fie vaccinate până în martie în cel mai bogat şi mai populat stat al Braziliei, cu 46 de milioane de locuitori. În acest scop, Doria a anunţat înfiinţarea a 5.200 de centre de vaccinare. Pentru ca acest program să fie implementat la datele stabilite de guvernul din Sao Paulo, vaccinul Coronavac, produs de laboratorul chinez Sinovac, trebuie omologat de Agenţia naţională de supraveghere a sănătăţii ANVISA. Însă cererea de omologare nu a fost încă depusă, chiar dacă faza a treia a studiilor clinice pe câteva câteva mii de voluntari în Brazilia este deja într-un stadiu avansat.
Statul brazilian Sao Paolo demarează campania de vaccinare anti-COVID în ianuarie
Guvernatorul statului brazilian Sao Paulo, Joao Doria, a anunţat luni startul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu vaccinul chinez Coronavac începând cu 25 ianuarie, chiar dacă acesta din urmă nu a fost încă omologat de autorităţile sanitare, informează AFP. Conform AGERPRES, persoanele care lucrează în domeniul sanitar vor fi primele vaccinate - potrivit programului furnizat de guvernator în cadrul unei conferinţe de presă - urmate de cele de peste 60 de ani, de cele indigene şi de quilombolas, membri ai comunităţilor de descendenţi ai sclavilor fugari.