"Coaliţia condusă de Statele Unite nu a avut succes în Siria pentru că nu s-a coordonat cu Administraţia Bashar al-Assad. Rusia a avut succes pentru că s-a coordonat cu noi", a declarat Bashar Ja'afari, reprezentantul Damascului la negocierile de pace de la Geneva, într-un interviu acordat postului Al-Mayadeen TV. "Suntem favorabili creării unei coaliţii internaţionale împotriva terorismului, dar în coordonare cu Administraţia siriană. Nu avem obiecţii să colaborăm cu Statele Unite atât timp cât operaţiunile sunt coordonate cu Siria", a adăugat Ja'afari, citat de site-ul agenţiei Reuters.
O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria. Din coaliţie fac parte state precum Australia, Olanda, Canada, Franţa, Iordania, Arabia Saudită, Turcia şi Marea Britanie.