"Cred că preşedintele Xi şi liderii chinezi sunt un pic tulburaţi de ceea ce văd în Ucraina", a afirmat responsabilul american în faţa unei comisii a Congresului american. "Ei nu au anticipat dificultăţile importante pe care le vor întâmpina ruşii", a explicat el.
China, care menţine bune relaţii cu Moscova, a refuzat până acum să vorbească despre invazia Ucrainei şi s-a abţinut doar la a-şi exprima "regretul" în legătură cu acest conflict, afirmând totodată că "înţelege" preocupările Rusiei în materie de securitate.
În timpul audierii sale în faţa Congresului american, şeful CIA a mai apreciat că Beijingul este "îngrijorat" de impactul pe care apropierea sa cu regimul lui Putin ar putea-o avea pentru propria "reputaţie", urmărind de asemenea îndeaproape eventuale repercusiuni asupra economiei chineze.
Xi Jinping a reiterat marţi, în timpul unei discuţii telefonice cu liderii francez şi german, opoziţia de principiu a ţării sale faţă de sancţiuni internaţionale, atenţionând că măsurile luate împotriva Moscovei "vor cauza probleme tuturor părţilor", potrivit afirmaţiilor sale transmise de televiziunea chineză.
În faţa Congresului american, directorul CIA a mai apreciat că Beijingul este "un pic contrariat" de modul în care "Vladimir Putin i-a apropiat foarte mult" pe europeni şi americani. "Ei valorificau ceea ce credeau a fi capacitatea lor de a genera scindări între europeni şi noi (SUA), şi prin urmare eu cred că aceasta este contrariant pentru ei", a asigurat Burns.