Statele Unite au sporit măsurile de securitate în zonele cu trafic intens şi pe aeroporturi, înainte de Ziua Naţională a Statelor Unite care se sărbătoreşte mâine, dar şi pe fondul îngrijorării stârnite de recentele evenimente din Marea Britanie. Anunţul a fost făcut de secretarul american pentru Securitate Internă, Michael Chertoff, citat de Reuters.
Secretarul american pentru Securitate Internă, Michael Chertoff, a precizat că măsurile au fost adoptate pe perioadă nedeterminată, însă nivelul de securitate în Statele Unite nu va fi ridicat. Înaltul oficial a declarat că autorităţile de la Washington nu deţin în acest moment dovezi credibile referitoare la o ameninţare concretă la adresa Statelor Unite. Chertoff a precizat şi că autorităţile americane se tem de un posibil atentat similar celor eşuate din Marea Britanie.
El a anunţat că administraţia americană va suplimenta numărul agenţilor de securitate aflaţi la bordul avioanelor care au ca destinaţie Marea Britanie, după complotul dejucat la Londra şi după incidentul de la Glasgow.