Parlamentul Groenlandei, decizie surprinzătoare: „Nu vrem să fim nici cu americanii, nici cu danezii”

Președintele Trump și-a reiterat interesul pentru teritoriul controlat de Danemarca (Profimedia)
Toate cele cinci partide reprezentate în parlamentul Groenlandei au semnat, vineri noapte, o declarație comună prin care se distanțează ferm de Statele Unite și resping orice discuție privind o eventuală preluare a controlului asupra teritoriului.
Mesajul transmis este unul fără precedent în unitatea și duritatea lui: „Nu vrem să fim americani, nu vrem să fim danezi, vrem să fim groenlandezi.”
În comunicatul oficial, liderii politici afirmă că doresc „încetarea lipsei de respect a Statelor Unite față de țara noastră” și subliniază că Groenlanda aparține poporului groenlandez, nu altor state, scrie publicația daneză BT.
Declarația vine la scurt timp după ce președintele american Donald Trump și-a reiterat, chiar vineri seară, interesul pentru a controla teritoriul Groenlandei. În replică, parlamentarii cer ca dialogul cu Washingtonul să se desfășoare exclusiv pe baze diplomatice și în conformitate cu principiile internaționale.
„Aceasta este calea de urmat pentru aliați și prieteni”, se arată în document.
Întâlnire tensionată anunțată pentru săptămâna viitoare
Ministrul de externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt, a confirmat că Groenlanda și Danemarca au solicitat o întâlnire oficială cu Statele Unite pe tema statutului teritoriului. Senatorul american Marco Rubio a anunțat ulterior că discuțiile vor avea loc săptămâna viitoare, însă locul și data exactă nu au fost stabilite public.
Groenlanda va participa la întâlnire, a precizat Motzfeldt.
Mesaje contradictorii în ultimele zile
Printre semnatarii declarației se află și Pele Broberg, liderul partidului de opoziție Naleraq, care la începutul săptămânii susținea că este nevoie de un dialog direct cu SUA, fără Danemarca la masă.
„Avem nevoie de un dialog fără Danemarca sau oricine altcineva prezent. Pentru a afla ce vor americanii să facă”, declara acesta pentru CBS News.
În ciuda acestor poziții divergente, toate partidele au ajuns acum la un mesaj comun: Groenlanda își afirmă identitatea și respinge orice tentativă externă de control.
Citește și:
- 07:50 - Război în Orient: Emisarii lui Trump ajung sâmbătă la Islamabad; Iranul nu își confirmă participarea
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:20 - Fost agent CIA, dezvăluiri explozive despre România: Cum s-ar fi implicat în cumpărarea unei mine de argint
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














