În imagini se observă cum agresorul blochează drumul, apoi coboară și aruncă agresiv cu un topor chiar în parbrizul unei mașini. În autoturism se afla o femeie, care ieșise de pe autostradă pentru a scăpa de el, însă acesta a urmărit-o, informează DailyMail.
Conflictul ar fi avut loc pe 27 iulie, însă imaginile au fost publicate abia miercuri. Polițiștii au reușit să îl identifice pe agresor, în vârstă de 47 de ani, deoarece la câteva zile distanță, a fost implicat în alt scandal și într-un furt.