Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că subiectul săpăturilor și măsurătorilor de pe Canalul Bîstroe nu există la Bruxelles, iar Comisia Europeană nu are concluzii cu privire la subiect, dar își dorește ca ”cei doi vecini să lucreze împreună”.
Subiectului Bîstroe a fost inflamat în România în februarie 2023, când ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că are informații că Ucraina face lucrări de dragare a canalului, contrare tratatelor internaționale.
La câteva zile, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis că autoritățile române ”trebuie să ia decizii rapide pentru ca lucrările de pe Bîstroe să înceteze imediat” și spunea că România va face apel la toate convențiile internaționale, bilaterale și la toate forurile pentru cauza Deltei Dunării. În cele din urmă, o comisie de specialiști ai UE au verificat lucrările de dragare de pe Bîstroe la începutul lunii martie.
”Noi nu avem concluzii. Întrebarea e dacă au părțile concluzii. Avem asigurări că părțile implicate, România și Ucraina, vor face cât de curând o analiză a rezultatelor comune”, a transmis Adina Vălean.
„Pentru noi este foarte important, la Comisia Europeană, ca cei doi vecini să lucreze împreună, pentru o soluție comună și sustenabilă, să cadă de acord. Noi putem media această punere de acord. Comisia nu a fost niciodată sesizată de cineva anume că ar fi o problemă. Nu avem nicio sesizare scrisă de o parte sau alta”, a explicat comisarul european.
„Avem o solicitare de la Ucraina de a include Brațul Chilia în coridoarele principale de transport. Conform legislației europene, nu am fi putut fi de acord cu acest lucru fără acordul explicit al țării vecine, România. România și-a exprimat îndoiala că este util, a exprimat rezervele privind impactul pe care l-ar putea avea asupra mediului. Am transmis acest lucru Ucrainei, care nu a insistat, a înțeles”, a mai spus Adina Vălean la un post TV.
Comisarul european a mai transmis că subiectul ”nu există la Bruxelles” și că ea privește subiectul exclusiv prin perspectiva coridoarelor solidarității:
„Despre Bîstroe nu avem de ce să discutăm oficial. Practic el nu există la Bruxelles. Pentru mine, pentru că sunt comisar de transporturi, mă uit în zonă din perspectiva coridoarelor solidarității, pentru comerțul de mărfuri din Ucraina și Moldova. Coridoarele solidarității pentru noi înseamnă Canalul Sulina, în regiune. În asta investim fonduri, pentru buna funcționare a Canalului Sulina ne uităm, cu rezultate foarte bune până în acest moment. Mai departe, dacă există probleme suplimentare, suntem gata să mediem un acord bilateral”, a mai spus Vălean.