Părinții unui bebeluș cu probleme de sănătate din Noua Zeelandă refuză ca acesta să primească sânge de la donatori vaccinați. Fapt pentru care autoritățile neozeelandeze au cerut instanțelor de judecată să le acorde custodia copilului pentru a putea face transfuzia de sânge.
Cel mic suferă de stenoză a valvei pulmonare, o afecțiune cardiacă ce necesită o intervenție chirurgicală. Reacția societății civile nu a întârziat să apară. Zeci de protestatari anti-vaccin s-au adunat în fața tribunalului din Auckland pentru a-și exprima sprijinul pentru părinți.
Și în Grecia au existat persoane care au refuzat transfuzii de sânge de la persoane vaccinate pentru Covid-19 de teamă că ar putea fi otrăviți. Președintele unei asociații medicale a cerut procurorilor să intervină și a sugerat că ar fi vorba despre o rețea organizată de antivacciniști și nu despre cazuri izolate.
Fenomenul refuzului de sânge de la vaccinați a fost semnalat și în provincia canadiană Alberta. Paradoxal, acolo procentul de vaccinați cu cel puțin o doză este de 98,81%, iar peste 77% din populație a primit și a 2-a doză.
”Medicii se confruntă cu un număr tot mai mare de pacienți sau rude ale pacienților care nu doresc să accepte sânge donat de la cineva care a fost vaccinat, din cauza îngrijorărilor legate de informațiile privind vaccinurile cu ARN mesager. Acești medici trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul pe care acest lucru îl poate reprezenta pentru viața pacienților care necesită transfuzii de sânge," au scris jurnaliștii site-ului Radio Canada.
Crucea Roșie din Japonia a fost prima organizație care a anunțat, anul trecut, că va stopa acceptarea de sânge de la persoanele vaccinate pentru Covid-19. La scurtă vreme, organizații de acest tip din lume au intervenit arătând că vor primi sânge și de la vaccinați.