Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.
Conform medicilor legişti, Maradona a murit de „insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut”.
Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale.
El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta şi de medicul său.
Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.
Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său.
Considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maradona a fost externat din spital în urmă cu două săptămâni, după o intervenţie chirurgicală pe creier, el fiind supus unei operaţii de rutină pentru un hematom subdural. El Pibe D\"Oro fusese internat în spital din cauza îngrijorărilor legate de anemie şi deshidratare.
Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat trei zile de doliu oficial după decesul câştigătorului Cupei Mondiale din 1986.