Armata ucraineană şi insurgenţii separatişti proruşi au anunţat astăzu începerea retragerii tancurilor şi altor vehicule blindate din zonele beligerante situate în estul Ucrainei, în cadrul măsurilor de consolidare a armistiţiului stabilit prin Acordul Minsk.
Măsura retragerii tancurilor a fost luată după reuniunea desfăşurată vineri la Paris, la care au participat preşedinţii Franţei, Rusiei şi Ucrainei, Francois Hollande, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, precum şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, potrivit Mediafax.
După retragerea armamentului greu, decisă în februarie, cei patru lideri politici au stabilit începerea retragerii armamentului uşor, de sâmbătă. Planul de implementare a Acordului Minsk va continua după sfârşitul anului 2015.
"Acordul de încetare a focului este respectat în totalitate, astfel că astăzi am făcut noi progrese pentru a ne asigura că nu vor mai exista victime ale acestui conflict dramatic", a spus François Hollande.