Sistemul naţional de verificare instantanee a antecedentelor penale (NICS) - controlat de FBI - a înregistrat 185.345 de cereri de verificare a datelor potenţialilor cumpărători, cu aproape 5% mai mult decât cele 175.754 de cereri înregistrate în 2014, a declarat reprezentantul diviziei multimedia, Stephen Fischer.
Potrivit datelor statistice colectate de FBI de mai bine de un deceniu, numărul cererilor de verificare a antecedentelor penale creşte în trei cazuri: atunci când au loc masacre în care se folosesc arme de foc, în preajma Crăciunului şi în perioada reducerilor.
Preşedintele american Barack Obama a insistat din nou asupra necesităţii de a întări sistemul de verificare a antecedentelor, după ultimul atac armat, care a avut loc săptămâna trecută la San Bernardino (California) şi s-a soldat cu 14 morţi şi numeroşi răniţi.