„Multe dintre opțiunile pentru care se pregătesc analiștii de la Washington sunt sumbre: bombardamente nediscriminatorii asupra orașelor ucrainene, o campanie de ucidere a liderilor ucraineni de rang înalt sau un atac asupra centrelor de aprovizionare din afara Ucrainei - situate în țări NATO precum Polonia și România - care canalizează cantități extraordinare de arme, muniții și echipamente militare în țară”, scrie NYT într-un articol pe tema reticenței administrației Biden de a furniza Kievului armele puternice solicitate.
The New York Times a intervievat 12 oficiali americani cu rang înalt implicați în strategia administrației de a controla escaladarea războiului și de a calibra următorii pași, astfel încât să fie evitată declanșarea unui conflict extins.
Joe Biden rezistă însă presiunilor de a furniza arme mai puternice, în parte prin prisma convingerii că în ultimele șapte luni a reușit să-i semnaleze lui Putin că SUA nu doresc un război mai amplu, ci doar ca rușii să plece din Ucraina.
Rachetele ghidate cu rază lungă de acțiune, care ar putea oferi Ucrainei posibilitatea de a lovi Crimeea, teritoriul anexat de Rusia în 2014, ar fi probabil o mișcare pe care Moscova ar percepe-o drept o provocare majoră. „Încercăm să evităm al treilea război mondial”, spune de fiecare dată președintele american, inclusiv public.
Directorul adjunct al CIA, David Cohen, avertizează că nu trebuie subestimat apetitul lui Putin pentru risc.
„Succesul Ucrainei pe câmpul de luptă ar putea face ca Rusia să se simtă pusă la colț”, spune și Colin Kahl, subsecretar al apărării. El a precizat totodată că Pentagonul a evaluat că Ucraina nu are nevoie acum de arme mai avansate, precum arme cu rază de acțiune de peste 80 km.
Unii oficiali americani își exprimă îngrijorarea că momentele cele mai periculoase abia acum urmează să vină, chiar dacă Putin a evitat escaladarea războiului în moduri care, uneori, i-au derutat pe oficialii occidentali.
Unii oficiali și-au exprimat îngrijorarea că Putin ar putea detona o armă nucleară tactică - poate în manieră demonstrativă deasupra Mării Negre sau a Oceanului Arctic, sau pe teritoriul ucrainean. Dar nu există nicio dovadă că el deplasează aceste arme, spun oficialii, sau că pregătește un astfel de atac.