"În direcţia Zaporojie, intensitatea ostilităţilor a crescut puternic", a declarat pe Telegram un lider al autorităţii regionale de ocupaţie din Zaporojie. "Dacă privim toată linia frontului, luptele se desfăşoară peste tot în acest moment. Aşa ceva nu s-a mai petrecut niciodată până acum", a afirmat acesta pentru agenţia rusă de stat RIA Novosti, conform Agerpres.
Linia de contact între armatele ucraineană şi rusă în regiunea Zaporojie se stabilizase de mai multe luni şi nicio luptă majoră nu a mai avut loc aici, spre deosebire de regiunile Doneţk (est) şi Herson (sud).
Vineri, armata rusă afirmase că a cucerit mica localitate Lobkovo, situată în apropierea fluviului Nipru, la peste 60 km sud-est de Zaporojie, capitala regiunii omonime. Rogov a indicat, la rândul său, că "acesta nu este încă un asalt asupra Orihiv (principalul oraş din apropiere), dar lupte intense sunt în curs într-o suburbie apropiată".
"Înălţimile din jur au fost cucerite, ceea ce determină controlul tirurilor asupra Orihiv şi altor localităţi", a precizat el.
Autorităţile ucrainene din Zaporojie au denunţat, la rândul lor, un număr "record" de atacuri ruseşti într-o singură zi, notează EFE. Potrivit unui buletin din cursul dimineţii al armatei ucrainene, "peste 20 de localităţi au fost lovite" în regiunea Zaporojie joi "de tiruri de tancuri, mortiere şi artilerie" ruse. Şeful administraţiei militare ucrainene din Zaporojie, Oleksandr Staruh, afirmase că în ultimele 24 de ore ruşii au atacat regiunea de 224 de ori, potrivit agenţiei de presă Unian.
În altă parte a Ucrainei, armata rusă a anunţat vineri că a preluat controlul asupra Klişciovka, o mică localitate la sud de Bahmut - est - oraş devenit epicentrul luptelor. Klişciovka, care avea o populaţie de circa 500 de locuitori înainte de război, se află la mai puţin de 10 km sud-vest de Bahmut, ţintă a ofensivei ruse în regiune de mai multe luni. Cucerirea sa, la câteva zile după ce Moscova afirmase că a preluat controlul asupra Soledar, la nord-est de Bahmut -ceea ce Kievul neagă- ar părea să indice faptul că Rusia urmăreşte acum să încercuiască marele oraş, după ce un asalt frontal dinspre est eşuase.
Din vara trecută, armata rusă, sprijinită paralel pe mercenari din grupul paramilitar Wagner, încearcă să cucerească Bahmut, fără ca totuşi să fi reuşit. Oraşul este în prezent puternic distrus şi aproape golit de populaţia sa civilă. Bătălia pentru Bahmut, extrem de sângeroasă - potrivit ucrainenilor şi ruşilor - a făcut deja numeroşi morţi în ambele tabere, fără ca acestea să comunice oficial numărul victimelor.