Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a precizat că alte 20 de persoane au fost rănite în raidul care a vizat o fermă din apropiere de satul al-Amarna, capturat de rebelii sirieni sprijiniţi de Turcia de la miliţiile aliate kurzilor, scrie News.ro.
Într-un atac separat, anunţat anterior, cel puţin 20 de civili au fost ucişi în tiruri de artilerie şi atacuri aeriene turceşti. Alte 50 de persoane au fost rănite în atacul ce a avut loc la Jeb el-Koussa, un sat aflat la sud de localitatea siriană Jarablus.
Atacul vine la câteva zile după ce Turcia a lansat o incursiune militară în Siria, menită să îndepărteze combatanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic şi să evite câştigurile teritoriale făcute de combatanţii kurzi. Tot sâmbătă, un soldat turc a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac cu rachetă care a vizat un tanc în apropiere de oraşul sirian Jarablus.
De asemenea, combatanţii susţinuţi de kurzi s-au luptat sâmbătă cu armata turcă, intrată cu tancurile pe teritoriul Siriei, au anunţat un grup de monitorizare a situaţiei din ţara arabă, precum şi surse kurde, citate de AFP.
„Tancurile turceşti au avansat astăzi (sâmbătă – n.r.) în apropiere de Al-Amarneh (aflat la opt kilometri sud de Jarublus – n.r.), din provincia Alep, la sud de graniţă, iar ciocniri au avut loc între ele şi combatanţi sprijiniţi de forţele kurde”, a precizat sâmbătă Rahman.
O sursă din regiunea semiautonomă kurdă din nordul Siriei a confirmat ciocnirile între combatanţii locali şi armata turcă, ce a lansat o incursiuni pentru a împinge jihadiştii din zona de graniţă.