În discursul său, Putin a vorbit despre scurgerile conductei Nord Stream acte de „terorism internațional”. Putin menționează și recenta explozie a podului din Crimeea.
„Am putea să ne asigurăm că principalele rute de aprovizionare cu gaze naturale și petrol pentru Europa trec prin Turcia. Astfel, se poate crea un hub energetic pentru Europa în Turcia, desigur, dacă partenerii europeni sunt interesați", a spus Putin.
Statele Unite, Ucraina și Polonia sunt principalii beneficiari ai actului de sabotaj comis la gazoductul Nord Stream, a declarat președintele rus Vladimir Putin. „Este clar cine este beneficiarul, nu mai este nevoie să intri în detalii. Astfel importanța geopolitică a sistemelor de gaze rămase în funcţiune crește, acestea traversează teritoriul Poloniei, Yamal-Europa, teritoriul Ucrainei (două fluxuri), toate fiind construite de Rusia pe banii săi, precum și Statele Unite, bineînțeles, care acum pot furniza resurse energetice la prețuri mari”, a susţinut Putin, la Forumul Energetic Russian Energy Week de la Moscova miercuri.