Soloviov s-a lansat într-o minicampanie în care laudă echipamentele primite de recruții recent mobilizați de Rusia pentru războiul din Ucraina. Propagandistul de serviciu al lui Vladimir Putin critică reacția recruților în legătură cu ce le-a oferit ministerul apărării. Această ultimă intervenție a lui Soloviov a fost interpretată inițial de mai mulți internauți ca o parodie, informații despre calitatea proastă a echipamentelor soldaților ruși, nu numai a recruților de acum, dar și a armamentului fiind cunoscute deja la puțin timp de la începerea invaziei în Ucraina.
„Uitați-vă și voi, calitatea este excelentă! Totul e în regulă! Grozav. Poți s-o iei pe cap sau s-o dai jos, indiferent ce faci cu ea nu se va sparge doar așa. Ochelarii tactici sunt excelenți. E tot ce trebuie și nu lipsește nimic”, laudă Soloviov echipamentul recruților ruși.
Prezentatorul propagandist Vladimir Soloviov susține că va merge la un poligon să testeze personal vesta antiglonț, ochelarii tactici și casca, pe care le-a probat în emisiune.
„Ei spun că plăcuțele din vestele lor antiglonț nu sunt cele care trebuie. Ei spun că toate sunt lucruri greșite. Aceasta este vesta antiglonț. Mă voi duce la un poligon și eu, personal, voi trage în vesta aceasta și în cască”, mai spune Soloviov.
With more and more videos circulating of mobilised Russian troops complaining about their kit, Vladimir Solovyov has taken it upon himself to set the record straight and show them what he was given on his jolly to a Russian military Potemkin village in Donbas pic.twitter.com/QeF1MzHkt5
— Francis Scarr (@francis_scarr) November 15, 2022
Prezentarea lui Soloviov vine după ce mai multe filmări cu recruții nemulțumiți de echipamente au devenit virale.
În cel mai recent videoclip de pe rețelele de socializare, recruții reproșează comandanților lor starea echipamentelor și condițiile în care trebuie să lupte pe front. Imaginile arată nemulțumirea recruților ruși față de condițiile în care sunt ținuți, de lipsa medicamentelor, a pregătirii și a echipamentelor militar sau lipsa lor. S-a întâmplat la un centru de pregătire din apropierea Moscovei în care soldați nervoși de lipsa echipamentelor și a pregătirii au înconjurat un ofițer. Totul a culminat cu lovirea ofițerului, amenințat de recruții nemulțumiți.
„Nu respecți un ordin direct al comandantului superm cu privire la furnizarea de uniforme și accesorii, cu privire la pregărirea celor mobilizați. În esență, sabotați ordinele comandantului suprem. Trebuie să fii arestat”, spune un soldat, iar de lângă el se aude un altul: „Ofițerii ne iau ajutoarele umanitare”.
Discuțiile au continuat până când ofițerului i se spune să își scoată mâinile din buzunar, iar în final este amenințat și chiar lovit: „Scoate mâinile din buzunare! Hai să stăm așa, ca să-ți scuip în guler!”.
Aggressive mobiks at the training centre near Moscow are not happy with the training provided to them. Here the man is arguing with the officer, blaming him for not providing enough shooting drills, and threatening to put him in his place. pic.twitter.com/fmRnwlCkVe
— Dmitri (@wartranslated) November 13, 2022
„Nu ne-au dat absolut niciun echipament. Armata nu are nimic, a trebuit să ne cumpărăm singuri tot echipamentul”, se plângea Vladimir, în vârstă de 23 de ani, cu o lună în urmă, în octombrie, înrolat în cadrul mobilizării lui Vladimir Putin decretate în septembrie.
It depends how much in working order their nukes are. So far Russia has proven it barely can handle storing Kalashnikov type rifles. Making it rust takes talent. And how well do they hit target. If they by accident end up nuking China, it indeed might be game over for Russia. pic.twitter.com/eR3HTA9SHz
— Slavic Libertarianism against Kremlintarianism (@SLibertarianism) October 11, 2022
Într-un alt videoclip ce a devenit și el viral pe rețelele sociale, în octombrie, un soldat rus mobilizat se plângea că a primit veste antiglonț făcute pentru jocurile Airsoft, fără rezistență reală la gloanțe.
Airsoft vests and #Chinese helmets.
— Lientjie 👑 (@news_globally) October 17, 2022
Bagatyrs have everything under control.
Way to go #Putin let\"s see where made in China brings #Russia 👍 pic.twitter.com/smtePCF2wa