Premierul turc a făcut aceste remarci în cadrul unei întâlniri cu presa la Ankara înaintea festivităţilor oficiale care vor marca sâmbătă un an de la puciul eşuat. Este de aşteptat ca legislativul să aprobe prelungirea stării de urgenţă, parlamentul fiind dominat de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Starea de urgenţă le-a permis autorităţilor să aresteze în decurs de un an peste 50.000 de oameni bănuiţi de legături cu predicatorul Fethullah Gulen, care trăieşte în SUA şi pe care Ankara îl acuză că s-a aflat în spatele puciului. Alţi 142.000 de funcţionari publici şi militari au fost concediaţi. Represaliile s-au extins de la aşa-zişi "gulenişti" şi asupra altor oponenţi ai guvernului turc, fiind arestaţi inclusiv militanţi kurzi, susţinători ai drepturilor omului şi ziarişti.