Update 16:29. Ministrul de interne sârb a calificat sâmbătă drept "tentativă de asasinat" incidentul de la ceremonia organizată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la masacrul de la Srebrenica, de unde prim-ministrul Aleksandar Vucic a fost alungat cu pietre și huiduieli de mulțime, relatează Reuters.
Agenția de știri sârbă Tanjug a scris că Premierul sârb Aleksandar Vucic a fost atins la cap de o piatră aruncată de unul dintre participanții la ceremonia de comemorare și că i s-au spart ochelarii. Premierul sârb a părăsit în fugă cimitirul memorial, înconjurat de agenții serviciului său de pază. "Este un atac scandalos și pot spune că poate fi perceput ca o tentativă de asasinat", a declarat Nebojsa Stefanovic pentru postul sârb de televiziune Pink. "Bosnia nu a reușit să asigure nici măcar condițiile minime pentru siguranța prim-ministrului", a adăugat ministrul sârb de interne.
La rândul său, șeful diplomației sârbe, Ivica Dacic, a condamnat "un atac asupra întregii Serbii".
"Prim-ministrul s-a comportat ca un om de stat decizând să meargă să-și prezinte omagiile în fața victimelor. Este un atac nu numai asupra lui Vucic ci și asupra întregii Serbii și a politicii sale de pace și cooperare regională", a afirmat ministrul de externe într-un comunicat citat de AFP.
"Delegația condusă de Aleksandar Vucic a părăsit ceremonia după un atac în cursul căruia prim-ministrul a fost atins de o piatră la cap și ochelarii săi au fost sparți", scrie Tanjug, care citează corespondenții de la Srebrenica. Anterior, AFP și Reuters au relatat că premierul sârb a fost alungat de la ceremonie de persoane care au început să-l huiduie și să arunce cu pietre și sticle în direcția sa, după ce Vucic a depus o floare în fața unui monument pe care se află numele a celor peste 6.200 de victime identificate și înmormântate în cimitirul memorial.
Prim-ministrul sârb a plecat de la locul incidentului în fugă, înconjurat de membrii serviciului său de pază, potrivit relatărilor de la fața locului.
Un oficial al guvernului bosniac a confirmat că delegația premierului sârb a părăsit locul incidentului. Înainte de a pleca spre Bosnia, premierul sârb a dat publicității un comunicat în care a condamnat "crima monstruoasă" de la Srebrenica. "Au trecut 20 de ani de la teribila crimă din Srebrenica. Nu există cuvinte care să poată fi rostite pentru a exprima tristețea și regretele pentru victime, nici furia față de cei care au comis această crimă monstruoasă", a notat Vucic într-o scrisoare deschisă, însă fără a folosi cuvântul "genocid".