Barack Obama a acceptat să participe la emisiune pentru a trage un nou semnal de alarmă cu privire la schimbările climatice. Liderul american a făcut din combaterea încălzirii globale una dintre priorităţile ultimului său mandat.
"Am două fiice şi nu vreau nepoţi prea curând, dar sper să am totuşi şi nepoţi până la urmă. Vreau să mă asigur că vor avea şi ei parte de ce vedem noi aici", a declarat Obama.
Bear Grylls nu a pierdut ocazia de a-şi face un selfie cu preşedintele Obama, pentru a-l distribui pe reţelele de socializare.
Preşedintele Statelor Unite a aprins focul cu cremene, a folosit zăpadă topită la gătit şi a mâncat somon proaspăt.
Filmările la episodul cu Barack Obama au fost făcute înainte de summit-ul schimbărilor climatice de la Paris, care s-a încheiat cu un acord considerat istoric.