"Este necesar să se ajungă la un acord între creditori şi Grecia", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de site-ul ziarului USA Today, scrie Mediafax.
"Un acord va trebui să includă un pachet de reforme şi de finanţare care să repună Grecia pe calea creşterii economice şi a sustenabilităţii datoriei", a spus Earnest.
"Ajungerea la un acord cu Grecia este un lucru complicat, dar este în interesul colectiv al Europei ca această problemă să se rezolve", a subliniat reprezentantul Preşedinţiei SUA.
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, l-a sunat marţi pe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, înaintea summitului Eurogrup, explicându-i că economia greacă are nevoie urgentă de un împrumut.
"Barack Obama a exprimat speranţa unui rezultat favorabil al negocierilor" Greciei cu creditorii internaţionali, a comunicat Casa Albă. "Statele Unite doresc menţinerea Greciei în zona euro", adaugă Preşedinţia SUA.
Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,99% pronunţându-se în favoarea acestora.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.