Adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, a spus că preşedintele turc şi familia sa beneficiază de pe urmă traficului ilegal de petrol cu militanţii islamişti, transmite agenţia Associated Press.
Putin acuză Turcia că face trafic de petrol cu Statul Islamic. Erdogan: Dovedeşte şi îmi dau demisia!
Într-o declaraţie făcută miercuri, Antonov a spus că Moscova are dovezi clare în acest sens, potrivit ziare.com.
Oficialul rus şi colegii săi de la sediul ministerului Apărării le-au arătat ataşaţilor străini ai Apărării unele imagini din satelit despre care pretind că ar demonstra că Statul Islamic transporta petrol în Turcia.
De asemenea, luni, preşedintele Vladimir Putin a acuzat Ankara că a doborât săptămâna trecută un bombardier rusesc aproape de frontieră siriană pentru a proteja traficul de petrol al organizaţiei teroriste.
În replică, marţi, preşedintele Erdogan a transmis că e pregătit să-şi dea demisia, în cazul în care omologul sau rus va aduce dovezi care să susţină acuzaţiile potrivit cărora Ankara ar fi implicată în activităţile ilegale ale Statului Islamic de comerţ cu petrol.