Incidentul de miercuri a avut loc într-un restaurant din cartierul Greater Grand Crossing din Chicago, unde avea loc priveghiul lui Jamayah Fields (20 de ani), care fusese împușcat mortal luni, potrivit publicației Chicago Tribune.
Membrii unei bande infracționale au aflat despre locul priveghiului de pe rețelele de socializare online și au vizat una dintre persoanele care participau.
Cele șase persoane împușcate sunt internate în mai multe spitale din Chicago, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de poliție local. Un băiat de 16 ani, împușcat în gât, se află în stare gravă. Situația celorlalți cinci răniți este stabilă, printre ei aflându-se o fată de 12 ani care a suferit o zgârietură la cap.
Nicio persoană nu a fost arestată în urma incidentului armat de miercuri.
Cu o populație de 2,7 milioane de locuitori, Chicago a fost anul trecut scena celor mai multe incidente armate și crime din toate orașele SUA, arată cifrele FBI și ale poliției locale, iar numărul cazurilor rezolvate și închise este unul din cele mai scăzute din țară.
Noul lider de la Casa Albă, Donald Trump, a promis marți că va recurge la autoritățile federale pentru a pune capăt "carnagiului" produs de armele de foc în Chicago, dacă administrația metropolei nu reușește pe cont propriu să reducă rata criminalității.
Reacția sa a venit după ce luni cotidianul Chicago Tribune a publicat o statistică potrivit căreia cel puțin 228 de persoane au fost împușcate în Chicago de la începutul acestui an, cu 5,5% mai mult ca în aceeași perioadă a lui ianuarie 2016, și conform căreia au avut loc cel puțin 42 de omucideri, cu 23,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.