"Înţeleg că preşedintele Kim Jong-Un i-a spus omologului sud-coreean, Moon Jae-In, în cursul summitului din septembrie că dacă Statele Unite vor adopta măsuri adecvate ar accepta nu doar să închidă instalaţiile nucleare de la Yongbyon, ci ar permite şi verificarea acestora", a declarat un oficial citat de agenţia de presă Yonhap, preluată de Mediafax.
Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, şi preşedintele SUA, Donald Trump, au pledat, în iunie, pentru denuclearizare, fără însă a oferi detalii. Coreea de Nord a dispus suspendarea testelor balistice şi nucleare, în contextul negocierilor cu Statele Unite şi Coreea de Sud. Unii analişti susţin însă că regimul de la Phenian a continuat activităţile balistice şi nucleare.