Planurile premierului David Cameron a limitare a accesului imigranţilor la indemnizaţii sociale îi stigmatizează pe est-europenii care au mers să muncească legal în Marea Britanie, a spus Juncker.
"Mai ales în Marea Britanie, care a pledat mereu pentru extinderea Uniunii Europene, trebuie să înceteze această discriminare a ţărilor doar pentru motivul că de obicei merge bine când sunt stigmatizaţi alţii. Uneori este potrivită autoflagelarea", a spus Juncker, potrivit The Telegraph.
"Mă opun în totalitate unui comportament prin care toţi polonezii, toţi românii, toţi bulgarii de pe piaţa muncii sunt trataţi ca şi cum ar avea mentalitatea de infractori. Aceşti oameni muncesc şi îşi câştigă salariile", a subliniat preşedintele Comisiei Europene.
Premierul britanic, David Cameron, a propus o serie de măsuri pentru limitarea imigraţiei şi pentru restricţionarea accesului imigranţilor la indemnizaţii sociale.