"Nu mi-a plăcut modul în care s-au comportat unii premieri după summit", a declarat Juncker, în cursul unei audieri în Parlamentul European privind rezultatele ultimei reuniuni a liderilor UE.
"Am luat notiţe şi când compar ce s-a spus în sală cu ce s-a spus în exterior, constat că declaraţiile nu coincid", a afirmat el.
"I-am spus lui Matteo Renzi că nu sunt în fruntea unui grup de birocraţi. Sunt preşedintele Comisiei Europene, o instituţie politică, şi vreau ca premierii să respecte această instituţie", a adăugat Juncker.
Dacă fostul preşedinte al Comisiei, "Jose Manuel Barroso, ar fi ascultat doar birocraţi, atunci bugetul Italiei ar fi fost tratat într-o manieră complet diferită", a declarat el, la câteva zile după decizia Bruxelles-ului de a nu respinge proiectul de buget francez şi italian.
Juncker a criticat, de asemenea, modul în care David Cameron a prezentat opiniei publice britanice obligaţia Londrei de a-şi majora contribuţia la bugetul european cu 2,1 miliarde de euro, în urma creşterii PIB-ului Marii Britanii.
Summiturile europene "sunt făcute pentru a soluţiona problemele, nu pentru a le amplifica", a subliniat Juncker.