Într-o scrisoare trimisă președintei din Kosovo, recent aleasă în funcție, președintele american spune că SUA va lucra îndeaproape cu autoritățile de la Pristina pentru a combate corupția și a întări statul de drept, dar și pentru a întări economia și pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
„La fel de importante sunt eforturile pentru obținerea unei păci de durată prin dialog productiv între Kosovo și Serbia și printr-un acord de normalizare a relațiilor”, a scris președintele american.
„Normalizarea relațiilor cu Serbia este esențială pentru atingerea adevăratului său potențial de către Kosovo și pentru integrarea deplină în instituțiile euro-atlantice. Știu că atingerea acestui obiectiv va necesita flexibilitate și compromisuri dificile”, a adăugat Joe Biden.
Kosovo și-a declarat unilateral independența față de Serbia în 2008, la nouă ani după o invazie a Serbiei care s-a încheiat cu o campanie NATO. Serbia nu recunoaște independența Kosovo și a condus o campanie activă de convingere a mai multor țări să nu o recunoască sau să își retragă sprijinul față de aceasta.
Uniunea Europeană și Washingtonul au fost implicate în eforturile de a promova dialogul dintre cele două țări pentru a se putea ajunge la un acord de pace și la recunoașterea mutuală.