„Guvernul nu uită prezentul şi prezentul ne arată azi o realitate caracterizată de probleme ale familiilor şi companiilor, din cauza creşterii preţurilor la energia electrică", a declarat premierul la Genova.
În acest sens, el a dat asigurări că pregăteşte un pachet de măsuri pentru a atenua această situaţie, pe care îl va prezenta "în următoarele zile".
Preţurile la energie au crescut în ianuarie cu 38,6%, interanual, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (Istat), care pune actuala inflaţie pe seama scumpirilor "fără precedent" din acest sector.
Subiectul preţurilor din facturile la energie şi gaze este unul dintre cele mai fierbinţi din Italia şi, de aceea, concentrează în prezent acţiunile şi reclamaţiile unuia dintre partenerii coaliţiei, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, mai scrie EFE.
Acesta a salutat anunţul premierului, deoarece, în opinia sa, acest fenomen reprezintă "o urgenţă naţională pentru că ameninţă cu anularea beneficiilor fondurilor europene şi împiedică recuperarea" după pandemia de coronavirus.
Salvini a făcut o comparaţie între facturile la electricitate ale unui comerciant din ianuarie 2021, de 2.915 euro, şi din acest an, de 5.605 euro.
Până în prezent, Guvernul italian a aprobat o serie de decrete pentru alocarea de bani în vederea compensării creşterii facturilor la energiei, ultimul de 5,5 miliarde euro, astfel că, în total, alocările în acest sens au ajuns la 10,2 miliarde euro.
Însă, la ultima alocare, din 21 ianuarie, patronatul Confindustria a avertizat că măsurile punctuale pentru a frâna tendinţa de creştere "nu sunt suficiente" şi că este nevoie de "un plan pe termen mediu şi lung" privind aprovizionarea, de asemenea naţional.