Poneiul negru al reginei Elisabeta a II-a, Emma, a privit trecerea cortegiului funerar al monarhului pe domeniul castelului Windsor, fiind ţinut de căpăstru de un membru al personalului, informează Reuters.
Cei doi corgi ai reginei, Sandy şi Muick, au fost de asemenea aduşi pentru sosirea sicriului la castel, unde are loc slujba de înmormântare a Elisabetei a II-a.
Ţinuţi în lesă de personalul palatului, câinii au aşteptat răbdători în curtea castelului.
Regina, care a murit luna aceasta la vârsta de 96 de ani, după 70 de ani de domnie, a nutrit tot timpul vieţii o afecţiune deosebită pentru câinii din rasa corgi şi pentru cai şi a fost o călăreaţă pasionată. Cel de-al doilea fiu al reginei, prinţul Andrew, va avea de acum grijă de câinii săi.