Miliardarul american Jeff Bezos, care potrivit Bloomberg Billionaires Index are o avere netă de 174,7 miliarde de dolari, aşteaptă să intre în posesia unui superiaht cu o lungime de 127 de metri. Construcţia navei se apropie de sfârşit la un şantier din Ţările de Jos. la rândul său regizorul Steven Spielberg a comandat şi el un un superiaht, după ce anterior şi-a scos la vânzare vechiul său iaht pentru suma de 158 de milioane de dolari.
Dobânzile reduse şi pieţele bursiere în creştere au generat câştiguri de 1.000 de miliarde de dolari pentru cei mai bogaţi 500 de oameni de pe planetă, susţine Bloomberg Billionaires Index. Această generare de avere şi cererea crescută pentru recreere solitară în contextul pandemiei de Covid au fost principalii factori care au stat la baze exploziei vânzărilor de superiahturi, susţine VesselsValue.
Creditele ieftine au avut şi ele o contribuţie pentru că au făcut mai uşoară "cumpărarea de distanţă socială", susţine un administrator de avere.
În plus, este puţin probabil ca majorarea dobânzilor şi volatilitatea de pe pieţele de acţiuni să afecteze preţurile, cel puţin în următoarele luni, pentru că lipsesc superiahturile disponibile pe stoc. Acest gen de nave au nevoie de mai mulţi ani pentru a fi construite, iar faptul că există cumpărători dispuşi să cumpere imediat un iaht a golit pur şi simplu piaţa ambarcaţiunilor second-hand.
"Pur şi simplu nu există suficiente iahturi disponibile pentru a fi achiziţionate", susţine Sam Tucker, analist la VesselsValue.
Perturbările apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi deficitul de muncitori calificaţi au agravat situaţia. Şantierele navale funcţionează la limită iar construcţia de noi vase durează mai mult. Pe de altă parte, pentru cei care deţin deja un superiaht, contextul actual înseamnă valori mai mari pentru ambarcaţiunile lor.
În mod normal un superiaht nu este considerat ca o investiţie. Deprecierea este accelerată iar costurile anuale de operare sunt ridicate astfel că valoarea unei astfel de ambarcaţiuni scade cu aproximativ 10%. Însă din cauza condiţiilor actuale de pe piaţă, valoarea iahturilor a crescut cu 5% până la 8% numai în 2021.
"Este un moment excelent să fii proprietar de iaht. Cei care au cumpărat în urmă cu un an ar putea să îl vândă acum în profit după ce s-au bucurat de un sezon complet de superiachting gratuit", susţine Sam Tucker.