Un băieţel palestinian despre care se crede că are vârsta de 6 ani a fost fotografiat de un jurnalist suedez după ce ”s-a deghizat” pentru a relata evenimentele din Fâşia Gaza, scrie dailymail.co.uk. Copilul purta o ”vestă antiglonţ” realizată dintr-o pungă pentru gunoi şi casca unui ziarist.
”Eu sunt jurnalist. Relatez despre ceea ce se întâmplă aici, aceasta este vesta mea antiglonţ”, a spus băieţelul.
Reporterul Johan-Matthias Sommarstrom a postat fotografia pe Twitter, aceasta fiind redistribuită de peste 5.500 de ori în câteva ore.
”Băieţel din #Gaza care pretinde că este jurnalist, cu vesta lui antiglonţ făcută în casă, a trebuit să îi împrumut casca mea”, a scris reporterul pe Twitter.
”Pentru un moment a fost extrem de mândru. Prietenii lui râdeau fericiţi şi dansau în jurul lui. S-a ruşinat puţin, aşa că i-am făcut poza”, a declarat jurnalistul.
Imaginea a devenit una dintre cele mai distribuite fotografii din Fâşia Gaza, de la începutul conflictului.
Bilanţul victimelor a depăşit 1.450 de morţi în rândul palestinienilor omorâţi în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei israeliene, pe 8 iulie.
16 palestinieni au fost ucişi, miercuri, într-un atac cu obuze care a vizat un centru pentru refugiaţi organizat într-o şcoală administrată de ONU din Fâşia Gaza.
Uniunea Europeană a condamnat, joi, atacul care a vizat această şcoală, cerând o anchetă imediată pentru identificarea autorilor acestui act "inacceptabil".