"Vă voi vorbi despre eşecul operaţiunii americane pentru salvarea noastră şi cum e să te simţi lăsat să mori de către propriul Guvern", declară Cantlie, într-o înregistrare video de nouă minute.
"Americanii au încercat pe 4 iulie să ne salveze din închisoare cu ajutorul unor elicoptere Black Hawk, drone şi avioane de luptă. Însă operaţiunea a eşuat, deoarece cu puţin timp înainte am fost transportaţi într-o altă locaţie", a adăugat jurnalistul în vârstă de 43 de ani.
"De ce ei (Statele Unite şi M.Britanie) au pus vieţile noastre în pericol, când puteau negocia în mod paşnic?", şi-a exprimat indignarea Cantlie, afirmând că ostaticii au fost "lăsaţi să moară" de ţările lor.
"Voi pleda în continuare împotriva acestor acţiuni militare, cât timp jihadiştii mă lasă să trăiesc", a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a declarat că Londra analizează autenticitatea acestei înregistrări video.
John Cantlie a fost răpit în Siria în noiembrie 2012, în timp ce relata despre războiul civil. Islamiştii au executat patru ostatici, doi americani şi doi britanici.
El a apărut într-o serie de înregistrări video de propagandă ale SI pentru a contracara relatările presei occidentale despre conflict.