Liderii SUA, Germaniei, Franţei şi Marii Britanii au făcut din nou apel la Rusia, luni, să-şi retragă imediat soldaţii din Ucraina, relatează dpa.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat după o videoconferinţă cu preşedintele american Joe Biden, cel francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson că "agresiunea inacceptabilă" împotriva Ucrainei trebuie respinsă "cu toate posibilităţile pe care le avem la dispoziţie".
"Acum trebuie să sperăm că poziţia noastră clară, sancţiunile noastre (...) produc o impresie şi acest lucru creează un pic de spaţiu pentru eforturi diplomatice", a spus Scholz.
"Fiecare zi, fiecare oră contează", "trebuie să împiedicăm continuarea acestei vărsări de sânge", a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt guvernamental Steffen Hebestreit a menţionat că cei patru lideri au convenit că "protejarea populaţiei civile trebuie să aibă cea mai mare prioritate şi Rusiei i se cere din nou să înceteze imediat atacul asupra Ucrainei, care este contrar dreptului internaţional, şi să-şi retragă complet trupele".
Cei patru au discutat de asemenea despre alte posibilităţi de sprijin umanitar şi au convenit că "orice efort diplomatic de a depăşi criza merită susţinut", a mai spus Hebestreit.