Craig Coley a petrecut aproape patru decenii în spatele gratiilor pentru crime pe care nu le-a comis. Bărbatul fusese condamnat în 1978 pentru uciderea Rhondei Wicht și a fiului ei de patru ani, scrie CNN.
După ce poliția din Simi Valley a redeschis cazul, s-a descoperit că bărbatul nu a avut nicio legătură cu tragedia petrecută în urmă cu aproape 40 de ani.
“Nicio sumă de bani nu poate compensa experiența domnului Mr. Coley. Însă, rezolvarea acestui ca i-ar putea face dreptate pentru el și întreaga comunitate”, a declarat Eric Levitt, un oficial din administrația locală.
Poliția a anunțat că au fost descoperite noi mostre biologice într-un laborator privat, dovezi pe care instanța ar fi decis să le distrugă în 1980.
Pe 22 noimebrie 2017, Craig Coley a fost eliberat din închisoare și declarat nevinovat. Înainte de condamnare, bărbatul nu avusese cazier, iar în închisoare a fost un deținut model, dedicându-se activităților religioase.
Cele două victime au fost descoperite pe 11 noiembrie 1978. Scena crimei a fost astfel regizată încât să pară că a fost vorba de un jaf. Ulterior s-a descoperit că femeia fusese și violată. La data crimei, martorii au declarat că au auzit mai multe zgomote suspecte, iar un vecin a declarat că a observat mașina lui Coley în fața casei victimelor. Bărbatul se afla în process de divorț cu victima.
Craig avea 31 de ani în momentul în care a fost interogat de poliție. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că a stat la restaurantul pe care îl deținea până la ora 4:30 AM, a condus acasă un prieten în jurul orei 4:45 AM, apoi a plecat spre locuința sa.
Patru decenii, bărbatul și-a susținut nevinovăția, având și martori care să-l susțină, însă instanța a decis condamnarea sa. După aproape 40 de ani, bărbatul a fost declarat nevinovat, însă adevăratul făptaș este încă neidentificat și liber.