Cu puțin timp înainte, premierul demisionar Yair Lapid, care l-a înlăturat pe Netanyahu de la putere anul trecut, construind o coaliție de dreapta, centru, stânga și partide arabe care s-a destrămat între timp, l-a contactat pe rivalul său pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile legislative de marți.
„Premierul Lapid l-a felicitat pe domnul Netanyahu pentru victoria sa în alegeri și l-a informat pe liderul opoziției că a dat instrucțiuni pentru a pregăti o tranziție ordonată”, a declarat purtătorul său de cuvânt într-un comunicat.
„Statul Israel este mai presus de orice considerente politice. Îi doresc succes lui Netanyahu, de dragul poporului israelian și al statului Israel”, a declarat Lapid.
Potrivit comisiei electorale, „blocul de dreapta” al lui Netanyahu a obținut 64 de locuri - 32 pentru partidul său Likud, 18 pentru cele două partide ortodoxe și un număr record de 14 pentru extrema dreaptă - în ceea ce, potrivit analiștilor, ar putea fi cel mai de dreapta guvern din istoria țării.
Formațiunea centristă Yesh Atid („Există un viitor”) a lui Lapid a obținut 24 de deputați, aliatul său de centru-dreapta Benny Gantz 12, urmată de 10 pentru alte două formațiuni și cinci pentru partidul arab Raam, care susținuse de asemenea coaliția sa, pentru un total de 51 de deputați.
Partidul arab Hadash-Taal a obținut 5 deputați.
O rachetă din Fâșia Gaza a fost lansată joi seară spre teritoriul israelian, înainte de a fi interceptată de sistemul antirachetă, a precizat armata israeliană într-un comunicat, scrie hotnews.ro
Racheta, prima de la începutul ostilităților din august dintre armata israeliană și Jihadul Islamic în Fâșia Gaza, a fost lansată la scurt timp după anunțarea rezultatelor alegerilor legislative din Israel, care l-au dat câștigător pe fostul prim-ministru Benjamin Netanyahu.