Aproape 1.800 de persoane au fost evacuate şi transporturile au fost puternic perturbate duminică într-un cartier al Parisului, în timpul unei operaţiuni de deminare a unei bombe de aviaţie din al Doilea Război Mondial, descoperită pe un şantier, informează AFP.
Dispozitivul exploziv fusese găsit la 4 februarie, îngropat sub un şantier de construcţii aproape de şoseaua de centură pariziană în nordul capitalei franceze, a indicat prefectura poliţiei din Paris într-un comunicat.
Bomba a fost deplasată duminică la sfârşitul dimineţii, iar apoi depusă într-un container pregătit în prealabil, unde a fost detonată sub control.
"Operaţiunea de distrugere a bombei #PorteDeLaChapelle s-a desfăşurat fără incidente. Restricţiile instituite au fost ridicate, iar celula de informare a publicului a fost dezactivată", a anunţat prefectura poliţiei într-un tweet.
Două perimetre au fost securizate în jurul şantierului unde a fost găsită bomba şi a locului unde a fost distrusă.
Operaţiunea a necesitat "evacuarea unei părţi importante a cartierului Porte de La Chapelle şi numeroase restricţii de circulaţie", potrivit prefecturii poliţiei.
Circa 1.500 de localnici au fost vizaţi în cartierul parizian Porte de La Chapelle şi 300 de persoane în oraşul vecin Saint-Denis, a adăugat prefectura. Rezidenţii evacuaţi au fost cazaţi temporar în sălile de sport ale unor gimnazii din cele două suburbii.
Rezidenţii au fost evacuaţi între 05:00 GT şi 07:30 GMT, timp în care prezenţa persoanelor în zonă a fost interzisă, revenind ulterior progresiv la amiază.
Circulaţia feroviară a fost puternic perturbată duminică dimineaţă, la plecare şi la sosire în Gara de Nord a Parisului.