Decizia vine ca urmare a declarațiilor ofensatoare făcute de acesta la adresa femeilor, a anunțat marți președintele PE, Antonio Tajani, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, scrie Agerpres.
De asemenea, eurodeputatul polonez nu va putea reprezenta Parlamentul European timp de un an.
„Prin insultarea tuturor femeilor, domnul Korwin-Mikke a călcat în picioare valorile noastre fundamentale”, a subliniat Tajani, în plenul Parlamentului European reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
''Duritatea sancțiunilor este proporțională cu gravitatea afirmațiilor care au fost proferate. Prin atacarea egalității de gen în cursul unei dezbateri referitoare la femei, în sesiune plenară, dezbatere care a fost prezidată de o femeie, toate femeile au fost ofensate'', a adăugat președintele PE.
Eurodeputatul în vârstă de 74 de ani, care nu este la primele derapaje sexiste sau rasiste, a făcut la 1 martie declarații jignitoare față de femei, pe care le-a calificat drept inferioare bărbaților. ''Desigur, femeile trebuie să câștige mai puțin decât bărbații, întrucât ele sunt mai slabe, sunt mai mici și sunt mai puțin inteligente'', afirmase Janusz Korwin-Mikke într-o minisesiune plenară a PE desfășurată la 1 și 2 martie la Bruxelles.
Declarațiile europarlamentarului polonez au provocat un val de indignare, în special în țara sa de origine, unde 700.000 de persoane au semnat o petiție în care au cerut sancționarea lui Korwin-Mikke.