Wolfgang Schauble, o figură marcantă a politicii germane postbelice, care a întruchipat de unul singur, timp de ani de zile, rigoarea bugetară pe care ţara sa a promovat-o în Europa, a murit la vârsta de 81 de ani. Această personalitate marcantă a partidului conservator german Uniunea Creştin-Democrată (CDU), pe care l-a prezidat la sfârşitul anilor '90, s-a stins "în pace" marţi seara, după ce s-a luptat mai mulţi ani cu cancerul, potrivit cotidianului Bild.
"Wolfgang Schauble a modelat ţara noastră timp de peste o jumătate de secol: ca deputat, ministru şi preşedinte al Bundestagului. Odată cu el, Germania pierde un gânditor lucid, un politician pasionat şi un democrat combativ", a reacţionat cancelarul german, Olaf Scholz, într-un mesaj postat miercuri dimineaţă pe X (fostul Twitter), conform AFP.
Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat că a aflat ''cu mare consternare'' de moartea fostului său ministru de finanţe Wolfgang Schauble, pe care l-a caracterizat ca fiind una dintre cele mai importante figuri politice ale ţării. ''Germania a pierdut o personalitate remarcabilă, cu viziune politică şi tactică'', a declarat Merkel într-un comunicat. ''Ne va lipsi vocea lui Wolfgang Schauble în Germania şi mie personal îmi vor lipsi sfaturile sale''.
Schauble a fost ministrul de finanţe al Angelei Merkel în timpul crizei datoriilor din zona euro din 2009, când cererile sale de austeritate adresate unor ţări precum Grecia au făcut din el un politician care a provocat dezbinare în Europa, aminteşte DPA.
''Regret pierderea unui politician care a modelat ţara noastră în multe feluri'', a adăugat Merkel. ''În calitate de tânăr ministru, Wolfgang Schauble a fost mentorul meu politic. Ca ministru de interne şi ministru de finanţe, el a fost una dintre ancorele primelor mele trei cabinete''. ''Am admirat disciplina sa, chiar şi faţă de el însuşi, de care a dat dovadă în ciuda şi din cauza paraplegiei sale, după un atentat. El a devenit un model pentru milioane de oameni'', a mai spus Merkel.
Paraplegic după un atentat armat ce viza asasinarea sa în octombrie 1990, el a trăit de atunci imobilizat în scaun cu rotile. A lucrat la negocierea şi semnarea tratatului de reunificare a celor două Germanii în 1990, intrând astfel în istoria ţării sale încă de la început, ca pivot al cancelarului de la acea vreme, Helmut Kohl.
Însă Wolfgang Schauble şi-a făcut un nume în portofoliul Finanţelor din 2009. Aici a fost un apărător fervent al rigorii bugetare pe care Berlinul a promovat-o în mod constant în Europa, în special în timpul crizei financiare din zona euro începând cu 2010.
În special în Grecia, el şi-a atras ostilitatea după ce s-a arătat inflexibil în timpul crizei datoriilor din această ţară. În 2015, el a evocat ideea ieşirii Greciei din zona euro.
Anunţul decesului său a provocat miercuri o serie de comentarii denigratoare pe reţelele de socializare din Grecia. Fostul ministru grec de finanţe Yanis Varoufakis, membru al partidului de stânga radical Syriza în 2015 şi care a negociat la acea vreme cu Wolfgang Schauble, l-a criticat miercuri pe fostul ministru german pentru că a apărat "austeritatea violentă" şi "sărăcirea Greciei".
Wolfgang Schauble nu a ezitat niciodată să îşi asume rolul de ''bau-bau'' al zonei euro. Acest protestant le reamintea mereu tuturor "îndatoririle" pe care le au. O atitudine pe care a aplicat-o şi în gestionarea fondurilor publice germane, luptând pentru a menţine finanţele în echilibru.
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, l-a salutat pe Wolfgang Schauble ca fiind "unul dintre cei mai influenţi lideri europeni din generaţia sa".
Dincolo de Germania, Schauble şi-a lăsat amprenta la nivel european. Născut la Freiburg im Breisgau, la graniţa cu Franţa, a fost un militant neobosit pentru apropierea franco-germană şi pentru construcţia europeană. Vorbea fluent franceza.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu, salutând angajamentul lui Schauble de "prieten al Franţei".
Moartea sa este "o mare pierdere pentru Germania şi Europa". ''Nu doar inteligenţa şi disciplina lui Wolfgang Schauble au fost excepţionale, ci şi respectul său profund pentru discursul democratic şi capacitatea sa de a se implica mereu în lucruri noi. Îmi vor lipsi sfaturile sale'', a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe platforma X.
El ''a modelat democraţia germană ca nimeni altul prin acţiunile şi exemplul său'', a adăugat politiciana din Germania, referindu-se la colegul său de partid, scrie EFE.
Wolfgang Schauble este considerat unul dintre cei mai proeminenţi politicieni ai CDU, acelaşi partid din care face parte şi Von der Leyen, după ce a marcat politica federală germană timp de patru decenii şi a devenit cel mai longeviv membru al Bundestagului, unde a câştigat primul său loc în 1972 şi unde şi-a încheiat lunga carieră ca preşedinte al acestui for între 2017 şi 2021.
Marea dezamăgire a lungii sale cariere politice a fost eşecul de a deveni cancelar. Bine plasat la sfârşitul anilor 1990 pentru a-i succeda lui Helmut Kohl, a ratat ocazia după ce a fost forţat să demisioneze de la conducerea CDU de către adjuncta sa Angela Merkel, în urma unui scandal de finanţare ilegală care a pătat imaginea partidului.
CDU, partidul pe care l-a condus, a lăudat angajamentul lui Schaeuble faţă de stabilitate şi responsabilitate în domeniul financiar, afirmând că "moştenirea sa va rămâne în analele istoriei germane şi europene", conform Reuters.