Declarație comună: România şi Spania îşi declară angajamentul pentru o NATO puternică şi consolidată

Reuniune bilaterală a prim-miniștrilor României și Regatului Spaniei/ Foto: Guvernul României
România şi Spania pledează pentru o Uniune Europeană mai capabilă, responsabilă şi aptă să ofere sprijin, care să joace un rol relevant prin implementarea Busolei Strategice şi în deplină complementaritate cu NATO şi evitând suprapunerile, inclusiv în contextul actual de securitate marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, se arată în declaraţia comună semnată, miercuri, de şefii Guvernelor de la București și Madrid.
"România şi Spania reiterează statutul de parteneri solidari în Uniunea Europeană şi de aliaţi care sprijină securitatea spaţiului euroatlantic în cadrul NATO, într-un moment crucial pentru societăţile noastre după invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia", se arată în declaraţia semnată de Nicolae Ciucă şi Pedro Sanchez cu ocazia şedinţei comune a Guvernelor celor două ţări de la Castellon de la Plana.
Potrivit documentului citat, România şi Spania îşi declară angajamentul pentru o NATO puternică şi consolidată, "concentrată pe implementarea integrală a Conceptului Strategic adoptat la Madrid, cu un accent deosebit pe consolidarea apărării şi descurajării Flancului Estic, asigurând în acelaşi timp contribuţia la o apărare colectivă bazată pe o abordare tip 360 de grade".
Citește și:
- 07:50 - Război în Orient: Emisarii lui Trump ajung sâmbătă la Islamabad; Iranul nu își confirmă participarea
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:20 - Fost agent CIA, dezvăluiri explozive despre România: Cum s-ar fi implicat în cumpărarea unei mine de argint
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














