Decizia Primăriei Milano vizează toate autovehiculele, cu excepţia celor de transport în comun şi de aprovizionare.
Circulaţia autovehiculelor va fi interzisă în oraşul Milano pe 28, 29 şi 30 decembrie, în intervalul orar 10 - 16, a transmis Primăria metropolei din nordul Italiei, scrie Mediafax.
Autorităţile milaneze au cerut măsuri similare din partea altor oraşe ale regiunii Lombardia, situată în nordul Italiei.
Autorităţile au adoptat măsuri pentru încurajarea utilizării transportului în comun, biletele pentru o zi costând, până la sfârşitul anului, doar 1,50 euro.
Săptămâna trecută, autorităţile italiene au luat măsuri speciale în zona metropolitană Milano, din cauza nivelului mare al poluării care durează de peste 30 de zile, Primăria milaneză interzicând circulaţia vehiculelor cu motoare diesel euro 3, conform cotidianului Corriere della Sera.
Poluarea a atins cote alarmante în zona metropolitană Milano (nordul Italiei), fiind peste limitele maxime admise de peste 30 de zile consecutive. Autorităţile au stabilit că este vorba de cea mai gravă situaţie înregistrată în nordul Italiei în ultimii patru ani.