Igor Grosu a venit cu detalii, după ce, în urmă cu cinci zile, poliţiştii de frontieră au refuzat intrarea în Republica Moldova a liderului Tatarstanului, iar ulterior un angajat al Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău a fost declarat persona non-grata, fiind nevoit să părăsească teritoriul ţării.
Preşedintele Parlamentului a povestit la TVR Moldova că membrii delegaţiei care îl însoţeau pe Rustam Minnihanov au fost agresivi cu angajaţii de la frontieră şi că au refuzat, la solicitare, să se prezinte, relatează NewsMaker.
„Acestui pasager fermecat i s-a comunicat încă de la decolare că venirea în această perioadă în Republica Moldova nu este recomandată, dar a sfidat mesajul. (…) În loc să ceară scuze şi să spună că noi regretăm acest incident, ei vin cu atacuri, cu acuzaţii, că noi am fi cei care am creat această situaţie. Aceasta este tactica Federaţiei Ruse. Nu este pentru prima dată. (…) Vedem un comportament, limbaj, agresiv al unui imperiu care este în criză”, a spus Igor Grosu.
Oficialul moldovean consideră că decizia autorităţilor de refuza intrarea lui Rustam Minnihanov pe teritoriul ţării, precum şi cea luată ulterior, de a declara un diplomat rus persona non-grata, au fost corecte. „Noi o să ne facem datoria aşa cum trebuie. Oaspeţii nedoriţi o să facă stânga-mprejur de fiecare dată. Nu o să admitem comportament agresiv cu angajaţii noştri. (…) Noi ne asumăm şi e o decizie corectă, după mine”, a declarat Igor Grosu.
Liderul Tatarstanului a publicat un video la 17 aprilie în care anunţa că se află pe Aeroportul Internaţional Chişinău, dar se plângea că autorităţile moldovene nu i-au permis intrarea pe teritoriul ţării. Rustam Minnihanov urma să participe la un prim aşa-zis Congres internaţional al diplomaţiei populare „Prietenia popoarelor 2023”, care se desfăşura luni la Comrat, în Găgăuzia, regiune ce se pregăteşte de alegeri. Moldova le-a transmis luni politicienilor ruşi să nu se amestece în afacerile sale interne, în timp ce Moscova a reacţionat spunând că este „un alt pas neprietenesc” faţă de Rusia.
Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău a declarat persona non grata un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Măsura, sugerată ministrului Nicu Popescu de premierul Dorin Recean, a fost comunicată ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, care a fost convocat la sediul MAEIE.